Primul atelier TAIEX organizat de INAMP
Expertiză europeană pentru modernizarea dezvoltării profesionale: Primul atelier TAIEX organizat de INAMP.
În perioada 23-25 septembrie 2026, Institutul Național de Administrație și Management Public (INAMP) a organizat, în cooperare cu Uniunea Europeană, prin Instrumentul de Asistență Tehnică și Schimb de Informații al Uniunii Europene (TAIEX), atelierul „Civil Service Training Systems in the European Union: Institutional Benchmarking and Best Practice Transfer”.
Inițiativa marchează prima activitate a INAMP realizată cu sprijinul Comisiei Europene și prima acțiune desfășurată prin TAIEX. Aceasta se înscrie în eforturile INAMP de modernizare a dezvoltării profesionale, de consolidare a cooperării internaționale și de susținere a procesului de integrare europeană.
Programul celor trei zile a fost construit în jurul a trei direcții:
Modernizarea sistemului de formare;
Dezvoltarea ecosistemului digital de formare;
Inovarea metodologiilor de dezvoltare profesională.
Agenda a combinat analiza comparativă a experiențelor din Republica Moldova, Franța și Belgia cu subiecte privind evaluarea și asigurarea calității, standardele pedagogice, formarea formatorilor, soluțiile digitale de formare și utilizarea inteligenței artificiale, incluzând sesiuni interactive de co-creare.
Atelierul a reunit reprezentanți 36 de reprezentanți din 20 de instituții și autorități, inclusiv din administrația publică centrală din Republica Moldova.
Atelierul a fost condus de experți ai:
Direcției Generale pentru Administrație și Funcția Publică (DGAFP) (Franța);
Institutului Regional de Administrație (IRA) din Lille (Franța);
Serviciului Public Federal Strategie și Sprijin (FPS BOSA) (Belgia).
Sesiunea de deschidere i-a reunit pe Veronica Butnaru, Directoarea INAMP, Alexandru Iacub, Secretar general adjunct al Guvernului, Stephan Dahlgren, Manager de proiect în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, fiind moderată de Valeriu Țurcanu, Șef serviciu responsabil de cooperarea internațională al INAMP.
INAMP adresează mulțumiri Cancelariei de Stat pentru susținerea acordată, Comisiei Europene, inclusiv echipei TAIEX, pentru contribuția la organizarea atelierului, precum și experților și instituțiilor participante pentru implicare.
Prin această primă inițiativă TAIEX a INAMP, formarea conectează competențele, tehnologia, inovarea și cooperarea pentru o administrație modernă, performantă și pregătită să răspundă exigențelor procesului de integrare europeană.